01

Într-o atmosferă de-a dreptul impresionistă, de plein air şi de colectiv închegat, artistul trebuie să-şi drămuiască cu atenţie materialele, adică pânze, culori, prafuri, uleiuri şi tot ceea ce înseamnă consumabile. Asta, pentru că acolo există un flux de inspitaţie continuu, o “magistrală” de idei şi imbolduri creatoare deschisă la capacitate maximă.

Ai lucra într-una. Idei şi compoziţii îţi străfulgeră mintea. Sunt oriunde întorci privirea. Colţul, unghiul unde mai ajunge câte-o dată această privire, este cel cu pânze gata de pictare, pânze ce se transformă din simplu suport alb în compoziţii, gânduri gestualiste şi texturi organice. Pânze ce ţi-ai dori să nu se mai termine.
Am stat doar patru zile în această tabără. La fel ca vântul cald de pe Dunăre, treceam de la stări gestualiste şi abstracte la pasaje calme şi liniştite de peisaj cuminte… o efervescenţă minunată.

afis-cu-Ioana-Mihaiescu-mmm
Faptul că lucrezi cot la cot cu cei consacraţi, cu aceia pe care îi admiri prin galerii, în primă fază te inhibă oarecum. Ai senzaţia că eşti în şcoală, în atelier şi că profesorul stă în spatele tău urmărindu-ţi fiecare tuşă. Sentimentul acesta dispare însă repede, păleşte în faţa unei senzaţii liniştitoare şi realizezi că aceşti pictori nu sunt doar artişti extraordinari. Ei sunt oameni excepţionali, oameni calzi, cu trăirile lor similare cu ale tale, ba chiar cu şovăiri asemănătoare cu ale tale, cu o deschidere maximă şi cu puterea imensă de a creea în jurul lor ceea ce se numeşte echipă, colectiv, dând un real sens termenului de colegialitate.
Dimineţi pline de idei şi poveşti, prânzuri luate cu mâinile pline de culori, seri în care se bea vin şi se povesteşte. Se aştern istorii, se vorbeşte în special despre artă, despre tabere, despre artiştii din ţară, despre întâlniri cu mari maeştrii. Se ascultă Pink Floyd pe terasa ce dă direct în Dunăre. Se leagă prietenii ce ţin mult. Se ajunge la un numitor comun. Sunt rare contradicţiile, cu toţii având aceleaşi elemente în noi, contradicţii eventuale despre ce tutun de pipă este mai bun sau cum prepari o pânză mai bine.
O tabără ca aceasta înseamnă, pe lângă integrarea sau reintegrarea în tagma ta, în cea a artiştilor, o etapă de pregătire, de asimilare a oricărei informaţii din acest domeniu. Înseamnă luni în şir de atelier sau studiu. Înseamnă învăţare de cuvinte şi termeni noi, cum ar fi “UCIGĂU”, termen pentru pălinca aceea ultra tare, cuvânt asimilat bineînţeles, de la colegii hunedoreni. Înseamnă modul în care ai tras cu ochiul la maestrul Vreme cînd îşi pregăteşte pânza, la Torino Bocăniciu, extraordinarul gestualist care prin mişcările sale în timpul picturii îşi “bate” de-a dreptul pânza. Înseamnă momentul în care povesteşti despre familia ta şi esti ascultat cu drag şi interes. Înseamnă când profesorul Comisarschi trece pe lânga şevaletul tău şi-ţi spune zâmbind, făcând cu ochiul că “ai stricat-o şi pe asta”. Înseamnă că eu, fiind mezinul taberei, am curăţat şi pregătit trei peşti foarte mari, cu solzii cât ochiul. Mi-am primit laude pentru asta, dar nu pot spune că aş face-o din nou prea curând. Înseamnă când urci deasupra platoului unde se lucrează şi vezi în perspectivă pe Florin Mihai si Ada Oancea schitându-şi peisajele în tuşe largi, pregătindu-şi cu meticulozitate paletele de culori şi pensulele, pe Comisarschi, pe John Pîrva cu al său trabuc şi pânzele sale mari, pe Coţoiou care îşi desenează în laviu compoziţia sub o salcie, lângă o barcă veche de pescari răsturnată într-o parte şi plină de alge iar undeva în spate, în acelaşi plan Iosiv Mleziva şi maestrul Bobeică pictează conştiincioşi, aceasta din urmă, cu o pălărie de impresionist şi gesturi calculate observă şi aşterne pe pânză detalii. Atenţia tuturor este distrasă câte-o dată de către un vapor de turişti, dându-ne toţi cu presupusul asupra steagului ce îl arborează în depărtare.
S-a pictat abstract, griuri minunate şi căutate, s-a pictat peisaj, ceaţă şi aer cald de vară, s-a lucrat cu spor şi poftă. S-a lucrat bine.

BOGDAN PIPERIU

Cu un sentiment de mândrie şi mânat de curiozitate, am vrut să ştiu părerea celorlalţi în legătură cu aceste locuri, cu acest judeţ. Am vrut sa aflu ce anume îi face sa vină aici şi să creeze. Ce anume îi fascinează la aceste locuri. I-am întrebat aşadar pe câţiva, atât cărăşeni cît şi din alte locuri din ţară „de ce Caraş-Severin”:

(Iniţial am făcut cu fiecare câte un interviu  în formă video, însă „logistica” şi vântul puternic de pe malul Dunării mi-au stricat socoteala. Am transcris aşadar vorbele lor ce le puteţi citi mai jos.)

De ce Caraş-Severin?

LEON-VREME-OK“Sigur că au fost multe tabere, foarte multe locuri frumoase. Caraşul sigur că are tot felul de forme de relief, şi câmpie şi munte, dar în principal vin în Caraş pentru că este o atmosferă foarte caldă, foarte plăcută, benefică pentru lucru şi, de obicei, colectivul care se formează este şi de calitate şi cu care se poate comunica, se pot stabili relaţii frumoase. Acestea sunt motivele pentru care vin în Caraş-Severin. Bine, evident că pe lângă aceasta mai este şi Dunărea, toată această Clisură care este cel puţin pentru mine nu numai reconfortantă, ci chiar mă incarcă de energie.”  Leon VREME, artist plastic Timişoara

linie

bob“Ultima dată am avut tabăra la Poiana Mărului, o zonă frumoasă, o zonă montană. S-a lucrat bine şi frumos, a fost o zonă de inspiraţie. A venit la noi un inginer care era din Timişoara şi mi-a spus: “Domnule, nu vreţi să faceţi o tabără, pe Dunăre? Am eu acolo un amic, primar la Berzasca”. Haideţi să încercăm, am zis. Am luat legătura cu domnul primar Petru Furdui, profesor de meserie, şi ne-a invitat aici la dânsul şi… iată ca ne aflăm la cea de-a cincea ediţie pe care o facem aici, pe Dunăre. Ne-am îndrăgostit toţi de peisajul pe care ţi-l oferă Dunărea. Îţi oferă tot ce vrei: apă, cer, munte, vegetaţie, un spaţiu monumental, Dunărea având nişte dimeniuni monumentale, ba chiar la un moment dat eşti chiar învins de acest peisaj. Eu mă lupt foarte tare cu acesta pentru că ma simt mic în faţa lui. Este Uluitor. În acelaşi timp ai senzaţia că eşti şi în centrul lumii pentru că uite, chiar acum trece un vapor pe Dunăre şi de multe ori nu este unul românesc, ci unul austriac, cu turişti, deci eşti într-o zonă care nu este chiar în afara lumii, chiar sălbatică.” Ion BOBEICĂ, preşedintele filialei din Reşiţa a Uniunii Artistilor Plastici Profesionişti din România

linie

torino“Sunt două motive pentru care această zonă este binecuvântată. În primul rând sunt oamenii calzi, frumoşi, inteligenţi, ospitalieri, interesanţi, demni, nişte oameni care te inspiră într-o creaţie pozitivă. În al doilea rând este peisajul formidabil. Se îmbină aici muntele cu marea, foarte spectaculos acest judeţ. Pentru mine, Caraş-Severin înseamnă foarte mult din punct de vedere al artei mele. Merg în fiecare an de două ori pe Semenic, la Văliug şi Trei Ape şi pictez acolo alături de colegii reşiţeni într-o atmosferă foarte bună şi sănătoasă moral şi fizic. Este apoi Dunărea, atât de plină de istorie şi  frumuseţe. Se crează aici o dualitate între munte şi Dunăre, în paralel cu utopia aceasta de timp şi spaţiu. Existenţă îndelungată care este foarte mobilizatoare, foarte inspirantă pentru un plastician. Formele de relief sunt foarte spectaculoase şi ele, precum şi oamenii. Am prieteni foarte buni aici şi sper să vin mereu cât voi mai trăi, voi lucra şi voi face pictură, să mă întâlnesc în aceaşi măsură cu sufletul bun al locului şi cu frumuseţea oamenilor.” Torino BOCĂNICIU,  preşedintele filialei din Deva a Uniunii Artiştilor Plastici Profesionişti din România

linie

comisarschi“Motivaţia sau motivaţiile venirii în tabăra asta ar fi odată peisajul. Ar fi apoi oamenii. Ar fi continuarea unei tradiţii. Este foarte interesant faptul că mi-am întâlnit colegi mai vechi şi iată că acum, pentru mine eşti un coleg foarte nou, noi doi întâlnindu-ne pentru prima oară în această tabără. Sper să ducem la bun sfârşit totul, în sensul că trebuie să ne reuşească toate lucrările, nu numai una.” Petru COMISARSCHI, artist plastic din Reşita, vicepreşedintele filialei din Reşiţa a Uniunii Artistilor Plastici Profesionişti din România

linie

florin-mihai-ok“Referitor la Tabăra de la Berzasca, încep prin a-mi face autocritica prin faptul că fiind timişorean, până acum patru ani de zile nu am văzut zona aceasta de la doi paşi de Timişoara. E adevărat că fiind plecat de mult din oraş, nici nu am avut ocazia să trec, dar aşa cum am bătut o serie de alte, mai bine zis toate zonele din ţară, aici am ajuns foarte târziu, aş putea spune chiar spre bătrâneţe. Este un loc deosebit. Mi-a făcut o mare plăcere să descoper acest grup, alcătuit la iniţiativa lui Ion Bobeică şi în care mă simt foarte bine şi chiar aş putea spune că anul acesta am avut ocazia să aleg între a veni aici şi a merge între alte două tabere în care nu am fost până acum, deci noul ar fi putut să primeze în faţa, să spunem, rutinei. Nu e vorba însă de rutină, este vorba de faptul că plăcându-mi aşa de tare, am preferat să renunţ la celelalte şi să continui să vin alături de cei care în mare, sunt cam aceiaşi de ani de zile. Am făcut deja un fel de mică familie în care ne înţelegem, ne cunoaştem, ne sfătuim, ne completăm şi ne distrăm.” Florin MIHAI, artist plastic din Bucureşti

linie

viorel-cotoiu-ok“În fiecare an, atât cât se poate, cât pot să îmi permit vin în această tabără de creaţie din Clisura Dunării. Este un subiect inepuizabil. O viaţă întreagă poţi picta aici.” Viorel COŢOIU, artist plastic Reşiţa

linie

iosif-mleyiva-ok“Atunci când Dumnezeu a creat natura, parcă în Banat s-a oprit în mod special şi a modelat-o în aşa fel încât astăzi să fie un motiv clar, un argument pentru artiştii plastici să poposească la noi, să fie fani ai naturii şi de ce nu, în mod special, să pună pe pânză creaturile Domnului, motiv în plus şi pentru mine, care, fiind un fan al naturii, fiind un admirator al Banatului, cochetez cu arta fotografică şi cu pictura.” Iosif MLEZIVA, artist plastic din Bigăr

linie

« 1 of 2 »

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *